Foamete extremă în Venezuela. Ce fruct mânâncă oamenii la micul dejun, prânz și cină

Foamete extremă în Venezuela. De la o zi la alta, situaţia din această ţară se înrăutăţeşte.

Şi este greu să speri şi să te mobilizezi pentru proteste, când abia te mai poţi ţine pe picioare. Dimineaţa, la prânz şi seara, foarte mulţi oameni îşi permit să mănânce doar mango, un fruct local, care e în plin sezon.

Sleiţi de puteri, aceşti oameni aşteaptă ore întregi lângă o piaţă din Caracas. După prânz, fructele rămase nevândute sunt lăsate lângă pubelele de gunoi şi devin singura lor masă din ziua respectivă.

Bărbat: “Nu poţi cumpăra nimic cu banii câştigaţi”.

În Venezuela secolului al XXI-lea, din abundenţă se găseşte doar propagandă. În schimb, produsele de bază lipsesc cu desăvârşire.

Bărbat: “Toate clasele sociale din Venezuela au probleme cu procurarea hranei. Pentru toată lumea e dificil, toţi căutăm alternative pentru a ne hrăni familiile”.

Mango, o alternativă pentru mic dejun, prânz și cină

Fructul tropical mango a devenit alimentul minune, aşa-numitul “supresor al foamei” permanente.

Femeie: “E sezonul fructelor mango, sunt foarte ieftine acum”.

Pentru foarte mulţi localnici, fructele de mango reprezintă singurul aliment accesibil, pentru mic dejun, prânz şi cina.

În ultimii ani, puterea de cumpărare s-a prăbuşit din cauza hiperinflaţiei.

Rafael Romo, editor CNN: “Astea sunt cachapas, o mâncare tradiţională în Venezuela, sunt un fel de clătite din mălai. Costă 2 dolari una. Problema e că, aici, cei mai mulţi oameni câştiga 5 dolari pe lună. Asta spune totul despre dificultăţile cu care se confruntă familiile”.

Unii sunt atât de disperaţi încât îşi pun sănătatea în primejdie. Aceşti bărbaţi caută metal într-un râu în care sunt deversate dejecţii.

Socialiştii, care au guvernat tara în ultimii 20 de ani, îndeamnă populaţia să pună osul la treabă pentru a înfăptui socialismul secolului al 21-lea.

Diosdado Cabello, preşedintele Adunării naţionale: Trebuie să produceţi bunuri în propriile voastre gospodarii. În felul ăsta ne apărăm patria mama!

E greu să vezi luminiţa de la capătul tunelului, cât timp cea mai mare parte a armatei continua să-l susţină pe preşedintele Nicolas Maduro, în pofida sprijinului arătat de Occident pentru liderul opoziţiei.

Be the first to comment on "Foamete extremă în Venezuela. Ce fruct mânâncă oamenii la micul dejun, prânz și cină"

Leave a comment