Primarul unei comune din Ialomiţa a fost reţinut de DNA. Ce acuzaţii i se aduc

Primarul comunei Grindu, judeţul Ialomiţa, Vieriu Costel, a fost reţinut de DNA, fiind acuzat că a pretins comision pe contracte de la un om de afaceri. Potrivit DNA, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 29 noiembrie, a primarului comunei Grindu, judeţul Ialomiţa, Vieriu Costel, acuzat de trafic de influenţă, în formă continuată.DNA susţine că primarul a pretins, anul trecut, de la un om de afaceri (martor în cauză) să-i remită un comision de 10% din valoarea facturilor ce urmau a fi emise în baza unui contract pe care societatea martorului intenţiona să-l încheie cu Primăria comunei Grindu.

”După ce s-a asigurat că firma respectivă a câştigat contractul, inculpatul Vieriu Costel a primit, în două tranşe, de la omul de afaceri suma de 41.000 lei (reprezentând contravaloarea comisionului menţionat anterior). Într-un context asemănător şi pentru acelaşi motiv, inculpatul Vieriu Costel a cerut de la aceeaşi persoană un comision de 15% şi a primit, la data de 29 noiembrie 2018, suma de 30.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, arată DNA.

În 30 noiembrie, Vieriu Costel a fost prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de luare a măsurii arestului la domiciliu, măsura fiind admisă pe o perioadă de 30 de zile.

Be the first to comment on "Primarul unei comune din Ialomiţa a fost reţinut de DNA. Ce acuzaţii i se aduc"

Leave a comment