”Scrisorică deschisă” pentru Ion Caramitru: ”Ați confiscat, în mare parte, Teatrul Național”

Actorul Mihai Călin a transmis pe Facebook o ”scrisorică deschisă” directorului Teatrului Național din București, Ion Caramitru, în care îl acuză că urmărește să obțină de la angajații TNB ”supușenie” și nu ”profesionalism”.

 

De asemenea, Mihai Călin afirmă că directorul Caramitru a confiscat ”în are parte TNB” și susține că, în 2018, doar la Sala Mare, din 120 de reprezentații, 65 au fost regizate și/sau jucate de Ion Caramitru  – în condițiile în care acesta ar obține 10% din încasări.

”Nu am întâlnit un director care să profite atât de mult de funcția sa în propriul interes, mediatic și mai ales financiar”, spune Mihai Călin.

Mesajul complet al lui Mihai Călin pentru Ion Caramitru

Scrisorică deschisă adresată directorului TNB, Ion Caramitru

Am trăit astăzi la Adunarea salariaților din TNB, convocată de dvs., 3 ore de tristețe amară. Ați adunat sute de oameni cu scopul principal de a ”înfiera” 2 actori, Marius Manole și cu mine, care în calitate de lideri (împreună cu Medeea Marinescu și Diana Dumbravă) ai Sindicatului actorilor din TNB și-au “permis” să trimită, în primăvară, un memoriu Ministerului Culturii, în care menționau o serie de probleme, și mai ales lipsa totală de deschidere spre dialog a dvs., domnule Caramitru. Memoriul a fost sprijinit de colegii noștri.

De aproximativ 3 ani încercăm să dialogăm cu dvs. Azi am înțeles, mai mult ca oricând valabilitatea motto-ului dvs.: “Eu n-am nevoie să mă iubească nimeni, eu vreau profesionalism”. Și uite așa, după 14 ani de directorat, o bună parte din activitatea TNB a luat forma acestui motto. Numai că dvs nu vreți, de fapt, profesionalism, ci supușenie.

Ați confiscat, în mare parte,TNB. Noi nu am sesizat ministerului ilegalități, ci faptul că legea managementului, pe care dvs ați reușit s-o modificați de ani buni, este sursa permanentizării în funcție a unor oameni care se transformă din directori în patroni. Nu aveți vârstă de pensionare, nu există concurs deschis (nimeni nu are dreptul să concureze, la final de mandat, cu dvs.) și băgați în buzunar 10% din încasările nete pe fiecare reprezentație a unui spectacol regizat de dvs. Dacă nu la toate, măcar la cele mai profitabile. Numiți șefii de departamente( fără concurs).

Suntem, probabil, singurul teatru din țară care, de 14 ani, nu are un actor în Consiliul Artistic. Avem colegi actori angajați pe contract determinat ( un an) de 12-14 ani ! Pentru că puteți! Vă felicit pt frumoasa carieră de regizor de teatru care a “explodat” de la vârsta de 63 de ani, când ați devenit director.

Încerc să fac teatru( cu mai mult și mai puțin succes) în TNB din 1990 (Trilogia antică a lui Andrei Șerban) dar nu am întâlnit un director care să profite atât de mult de funcția sa în propriul interes, mediatic și mai ales financiar. Știu, o tot spuneți, legea vă permite. În 2018, doar la Sala Mare, din 120 de reprezentații, 65 sunt regizate și/sau jucate de dvs.(10% din încasări). Asta în timp ce spectacole precum “Vizita”, “Regele Lear”, ’Livada de vișini”, “No man’s land”, “Romeo și Julieta” sunt programate extrem de rar sau chiar distruse, după ce ați cheltuit pe producție 800 -900 de mii de RON la fiecare.

Nu va mai rețin, dar să știți că teatrul (chiar și managementul lui) se face cu iubire sau măcar cu respect, considerație și chiar grijă pentru colegi și public. Sunteți egoist și disprețuitor, dar, bineînțeles, asta nu e ILEGAL. Atmosfera e dominată de nemulțumiri, bârfe și frică de a vorbi liber. Cam atât, deocamdată.

Aștept cu nerăbdare procesul cu care ne-ați amenințat azi, pe mine și pe Marius

P.S. “Dineu cu proști”, un spectacol de comedie de mare succes, nu este ,totuși, emblemă TNB. Și nici ” Magic Național” 🙂 

Îmi pasă prea mult de TNB că să nu va spun toate astea (și nu numai mie).

Cu adâncä tristețe, Mihai Călin.

Sursa: Pro TV

Be the first to comment on "”Scrisorică deschisă” pentru Ion Caramitru: ”Ați confiscat, în mare parte, Teatrul Național”"

Leave a comment