Chiriţoiu confirmă: Plafonarea preţului la carburanţi, luată în discuţie

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a confirmat, marţi, într-o declaraţie, pentru MEDIAFAX, că se discută plafonarea preţurilor la carburanţi.

Luni seara, pentru o emisiune la Antena 1, Eugen Orlando Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, a declarat că reprezentanţii Finanţelor au propus plafonarea preţurilor la carburanţi, în contextul în care se discută eliminarea supraaccizei la carburanţi.

Ca urmare a acestor informaţii, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a menţionat, pentru MEDIAFAX, că l-a sunat marţi pe ministrul Finanţelor. În cursul discuţiei, cei doi au convenit ca reprezentanţii celor două instituţii să se întâlnească şi să analizeze posibilitatea plafonării preţurilor la carburanţi.

„Am avut o discuţie cu domnul ministru (n.red. – al Finanţelor Publice) şi a rămas că vom avea discuţii la nivel tehnic, între experţii celor două instituţii. Urmează ca experţii din Ministerul de Finanţe (n.red. – Publice, MFP) şi ai Consiliului să se întâlnească, să analizeze diferitele opţiuni şi, după ce avem această documentare, va lua Guvernul cea mai bună decizie”, a precizat Bogdan Chiriţoiu, pentru MEDIAFAX.

Preşedintele Consiliului Concurenţei susţine că o primă întâlnire între experţii celor două instituţii va avea loc zilele acestea.

„Când se vor finaliza procesul nu pot să vă spun. Este prea devreme. (…) Înţeleg pe deplin preocuparea ministrului şi a Guvernului ca reduceri de taxe să fie transmise către consumatori, respectiv să se vadă într-o scădere a preţului la pompă, dar rămâne să vedem exact care sunt intenţiile dânşilor şi cum pot fi ele mai bine puse în practică”, a subliniat Chiriţoiu.

Astfel, conform legislaţiei, plafonarea preţurilor poate fi aplicată pentru cel mult şase luni, cu posibilitatea de a fi prelungită pentru încă trei luni.

Din acest punct de vedere, preşedintele Autorităţii de Concurenţă susţine că analizele instituţiei au arătat că lucrurile nu stau prost în România.

„Când ne-am uitat la reducerea TVA la pâine, făcută de Guvernul Ponta, după aceea, când a fost redusă TVA la toate produsele şi când au fost creşteri sau reduceri la taxe pe combustibili, am făcut analize, cum era situaţia înainte, cum era după modificarea taxelor, tocmai ca să surprindem eventuale comportamente oportuniste ale companiilor. Ce ar însemna oportuniste? Situaţii în care scad preţurile mai puţin decât scad taxele sau situaţii în care cresc preţurile mai mult decât au crescut taxele. Nu am văzut acest lucru. Transmiterea a fost aproape perfectă a efectelor taxelor în preţurile plătite de consumatori”, a explicat Chiriţoiu.

Din punct de vedere legal, plafonarea preţurilor la carburanţi va avea un parcurs asemănător precum cea de la RCA – o Hotărâre de Guvern, a cărui text va fi avizat de CC, a precizat preşedintele Autorităţii de Concurenţă. „După avizul Consiliului Concurenţei, Guvernul ia decizia”, a mai spus Chiriţoiu.

De asemenea, preşedintele CC susţine că, la fel precum la RCA, nu este nevoie de acordul Comisiei Europene. „Este o iniţiativă naţională, dar, evident, vom consulta şi Comisia Europeană, pentru că discutăm de o măsură legislativă care are impact asupra pieţei unice interne a Uniunii Europene. Strict formal, este o decizie bazată pe legislaţia naţională”, a detaliat Chiriţoiu.

Be the first to comment on "Chiriţoiu confirmă: Plafonarea preţului la carburanţi, luată în discuţie"

Leave a comment