Dăncilă, discuţii cu Dragnea înaintea CEx al PSD. Premierul, la Parlament după şedinţa de Guvern

CEx al PSD are loc marţi la Parlament, de la ora 17.00, şedinţă în care social-democraţii vor decide noile propuneri pentru Dezvoltare şi Transporturi, după ce Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici şi-au retras candidatura, în urma refuzurilor repetate ale lui Klaus Iohannis de a îi numi în funcţii.

„Punctul principal în reprezintă propunerile de miniştri cu care o să vină doamna premier. O să le adoptăm în CEx şi apoi va spune despre ce e vorba. Eu ştiu că doamna premier a şi sunat de foarte multe ori, a şi trimis foarte multe adrese. Din ce am înţeles eu de acolo nu mai vin adrese semnate de preşedinte, ci doar de şefa de protocol”, a declarat Liviu Dragnea, luni, la Parlament.

La rândul ei, Viorica Dăncilă a anunţat că îi va trimite marţi şefului statului noile nominalizării pentru ministerele Dezvoltării şi Transporturilor. Premierul a confirmat că i-a trimis şefului statului o scrisoare în care îl informa despre retragerea candidaturii lui Mircea Drăghici.

PSD urmează să ia decizia legat de cele două ministere în contextul în care Olguţa Vasilescu a anunţat, marţea trecută, că îşi retrage candidatura pentru funcţia de vicepremier şi ministru al Dezvoltării, în urma refuzului lui Klaus Iohannis de a o numi. La patru zile distanţă şi Mircea Drăghici a spus că îşi va retrage candidatura pentru portofoliul Transporturi, în contextul în care şeful statului nu a dat niciun răspuns în legătură cu nominalizarea sa în funcţie.

Ministerele Dezvoltării şi Transporturilor sunt conduse interimar de Eugen Teodorovici şi Rovana Plumb. Ele nu au miniştri plini de la finalul anului precedent, iar interimatul la acestea expiră pe 20 februarie.

Be the first to comment on "Dăncilă, discuţii cu Dragnea înaintea CEx al PSD. Premierul, la Parlament după şedinţa de Guvern"

Leave a comment