Donald Trump spune la un miting electoral că noul coronavirus „nu afectează practic pe nimeni”. SUA înregistrează peste 200.000 morți

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a spus în cadrul unui miting electoral organizat în statul Ohio că noul coronavirus „nu afectează practic pe nimeni”, în contextul în care țara pe care o conduce înregistrează peste 200.000 de decese din cauza acestuia.

reședintele american a părut că se referă la persoanele tinere, îndemnând apoi la redeschiderea școlilor.

„Acum știm – afectează oameni bătrâni cu probleme la inimă și alte probleme… Dacă au alte probleme, pe ei îi afectează, asta e tot. În unele state mii de oameni… niciunul tânăr. Nimeni sub vârstă de 18 ani, nimeni. Au un sistem imunitar puternic. Cine știe? Nu afectează practic pe nimeni”, a spus Donald Trump în cadrul discursului său.

Suținătorii președintelui american au aclamat afirmațiile sale în ce privește Covid-19 și au scandat în favoarea numirii unui înlocuitor la Curtea Supremă pentru Ruth Bader Ginsburg.

Statele Unite sunt țara cea mai afectată de pandemie de coronavirus, înregistrând peste 7 milioane de persoane infectate și 200.000 de decese din cauza Covid-19.

Be the first to comment on "Donald Trump spune la un miting electoral că noul coronavirus „nu afectează practic pe nimeni”. SUA înregistrează peste 200.000 morți"

Leave a comment