Grădinile Casei Albe, deschise pentru turiști. Evenimentul are loc doar de două ori pe an

Zeci de turiști au avut norocul în acest weekend să se plimbe prin grădinile Casei Albe.

Acest lucru se întâmplă de două ori pe an, primăvara și toamna, de obicei în aprilie și octombrie.

Biletele sunt gratuite și se distribuie în aceeași zi. Vizitatorii intră în grupuri și pot petrece o oră și jumătate admirând somptuoasa proprietate.

Au ocazia să vadă Grădina de Trandafiri, de lângă aripa de vest, Grădina Jacqueline Kennedy, de lângă aripa de est, precum și grădina cu mirodenii, înființată ceva mai recent.

Printre aranjamentele de peisagistică există și arbori ornamentali, plantați de foști președinți. Joe Biden nu a fost zărit de public. Liderul american şi-a petrecut sfârșitul de săptămână la reședința sa din Delaware.

 

Be the first to comment on "Grădinile Casei Albe, deschise pentru turiști. Evenimentul are loc doar de două ori pe an"

Leave a comment