Liceul Tehnologic din Sascut, în topul european al antreprenoriatului. Unii elevi au ajuns în străinătate

Liceul tehnologic din comuna Sascut, judeţul Bacău, a fost recunoscut ca unul dintre cele mai bune licee din Europa pe antreprenoriat, alături de alte 35 de unităţi de învăţământ similare.

Distincţia a fost primită în cadrul galei „Şcoala Antreprenorială a Anului 2022″, şi este o încununare a eforturilor profesorilor de a-i îndruma pe tinerii din mediul rural către un viitor mai bun.

Liceul Tehnologic Elias din Sascut este un exemplu al faptului că atunci când exista interes şi voinţă, se pot schimba destine.

„Noi am căutat să tot modernizăm baza materială a instituţiei în felul acesta. Aici avem un exemplu în anatomie de clasa a 11-a şi fiziologie” explică un profesor.

Alin Paris – directorul liceului: „Noi, în 2016-2017, mai aveam 200 de elevi. La momentul actual avem 400. De obicei, mulţi se întorc în mai şi o parte pe timpul verii chiar să racoleze ai noştri absolvenţi pentru agenţii economici cu care au contract de colaborare.”

Emanuela este studentă la Bucureşti, iar Cosmin la Cambridge. Ea vrea să ajungă profesoară, iar Cosmin designer de modă. Amândoi sunt mândri că au reuşit, datorită profesorilor, să îşi depăşească statutul de elev de la ţară.

Cei doi, şi mulţi alţii ca ei, sunt dovada că acolo unde există voinţă şi interes, piedicile nu mai sunt atât de multe, iar viitorul este privit cu speranţă.

Diana Blaga – elevă: „În clasa a noua fiind totul normal şi fără pandemie am participat la foarte multe concursuri şi am fost în liceele din Bacău şi la facultate şi am văzut clase care arată foarte urât pe lângă ale noastre.”

Elevii din Sascut pot ajunge de la lucrător în agricultură sau mecanici până la medici veterinari sau chiar brokeri la bursă. Profesorii îi sprijină şi îi încurajează să îşi urmeze visele şi să ajungă modele pentru elevii care îi urmează pe băncile şcolii.

Be the first to comment on "Liceul Tehnologic din Sascut, în topul european al antreprenoriatului. Unii elevi au ajuns în străinătate"

Leave a comment