Turiștii care au ales să-și petreacă Paștele în stațiunea Băile Felix au fost invitați la o petrecere cu spumă

În stațiunea Băile Felix, turiștii au fost invitați la o petrecere cu spumă.

Ziua a fost minunată și în zona Sibiului, așa că cei care au preferat muntele și o aventură prin pădure, au ajuns față în față cu o familie de cerbi. După masa îmbelșugată de Paște, n-a stricat puțină mișcare în apă.

Turist: „La Băile Felix merg de șapte ani și îmi place foarte mult, mă distrez.

Turist: „Pentru că sunt băi, este o zi caldă, ape calzi (sic!) și tot ce ne place. Vin din Constanța.

Turist: Am fost și de Crăciun, și-acuma-i foarte frumos. Și tratament, și odihnă, și relaxare.

Pentru amuzamentul turiștilor a fost organizată și o petrecere cu spumă. Hotelurile din stațiune au avut un grad de ocupare de 100%. În Poiana Neamțului, natura a fost atracția principală. Aici oaspeții au fost întâmpinați de o familie de ciute în fruntea cărora stă Vili, cerbul senior.

Turist: Îmi aduce aminte de vremea când mergeam cu părinții la zoo, că nu se putea altfel. Faptul că se pot vedea în natură, e cel mai important lucru.

Turist: „E un pic și de suflet și cu emoții, dar plăcută.

La cabane, gazdele și-au așteptat musfirii cu ouă roșii. Pentru o noapte de cazare, cu mic dejun inclus, o să plătiți de la 150 de lei în sus.

Be the first to comment on "Turiștii care au ales să-și petreacă Paștele în stațiunea Băile Felix au fost invitați la o petrecere cu spumă"

Leave a comment